Organizăm proiecții private pentru grupuri școlare, la cerere, pe tot parcursul anului. Ne dorim să oferim experiența unică a vizionării unui film în sala de cinema pentru cât mai mulți tineri spectatori, și credem că învățătorii și profesorii sunt partenerii ideali în a facilita această descoperire.
Nu există un calendar prestabilit al proiecțiilor. Acestea se programează la cerere. Vă rugăm să ne scrieți un email la cinema@centruldeproiecte.ro, specificând data și ora dorite, vârsta și numărul copiilor, precum și filmul ales.
La Cinema Victoria și Studio, programăm o proiecție pentru un grup de minim 60 de elevi, iar la Cinema Timiș, pentru minim 120 de elevi.
Biletele costă 15 lei pentru elevii de grădiniță și de primară, respectiv 20 lei pentru elevii de gimnaziu și liceu și se achită online, cu minimum o zi înainte de proiecție. Câte un profesor pe clasă intră gratuit.
În sălile noastre de cinema nu este permis accesul cu mâncare. Spectatorii își pot aduce doar băuturi îmbuteliate.
Consultă catalogul pentru a vedea selecția noastră de filme pentru diferite categorii de vârstă, ordonate crescător, de la grădiniță la liceu.
Putem proiecta și filme care nu se regăsesc în catalog, cu condiția să fie disponibile la distribuitorii de film din România și să ne anunțați din timp pentru a le putea procura.