Cu ocazia Zilei Timișoarei, te invităm să descoperi câteva dintre secretele orașului nostru la cele trei proiecții cu filme documentare din cadrul seriei Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri: Cafeină pe Bega & Timpuri noi. O mică revoluție (1 august), Cetatea Dulce (2 august) și Să curgă bere pe Bega! și Licori în cetate (3 august). Intrarea este liberă, fără rezervare, în limita locurilor disponibile.
Câteva surprize despre berea băută la Timişoara şi în împrejurimi: de la berea mănăstirească de acum aproape 1000 de ani, până la Casa femeilor cu bărbaţi beţivi. De la poveștile mai puţin cunoscute despre fabrica de bere a oraşului, până la berea craft din zilele noastre. Oameni surprinzători care spun aceste poveşti. Şi locuri nebănuite care depun mărturie despre ele.
O scurtă istorie a bătăliilor care au înfierbântat spiritele (dar şi spirtoasele) aici, la Timișoara, de peste trei secole. Pe de o parte, producătorii și negustorii de alcooluri, iar pe de alta, frontul temperanței, ba chiar al abstinenţei. Pe de-o parte, chefliii, dar şi scriitorii şi artiştii; pe de altă parte, Asociația Femeilor cu Bărbați Bețivi, Asociaţia bunilor templieri, revista Abstinența și Asociația Alcoolicilor Anonimi. Toate, premiere absolute pe teritoriul actual al României (şi nu numai). Oare cine câștigă războiul?